Eu sunt David, ma puteti ajuta?

Eu sunt David, ma puteti ajuta?Daca raspunsul dumneavoastra este DA, voi putea sa urmez un tratament DE CARE AM FOARTE MARE NEVOIE

Puteti dona orice suma , Asociatia DAVID TEODORESCU ADRESA :SAT CHISODA,COM. GIROC str.Retezat ,nr.4A

CIF 36837070

cont;RO15RNCB0249159963700001

Deschis la banca BCR Timisoara

TITULAR;TEODORESCU VALENTINA LIANA

Cu ajutorul vostru am reusit sa adunam bani pentru 3 sesiuni de terapie hiperbara pe care le-am facut la Constanta (octombrie 2010, mai 2011 si martie 2012). Ne puteti ajuta in continuare pentru a merge din nou la Hiperbara Constanta, dar si pentru a putea face si celelalte terapii necesare: logopedie, kinetoterapie, terapie ABA si HIPOTERAPIE.

Va multumim din suflet!

vineri, 20 februarie 2015

2 % pentru David!

Am mai incheiat un an! Cu bune sau cu grele, am reusit sa mai bifam un an in care David, alaturi de terapeutii sai, a obtinut lucruri minunate. A fost o munca enorma depusa de el, dar si de terapeuti, familie, prieteni,educatori, etc. Tuturor le multumesc! Insa nu am fi reusit sa obtinem aceste rezultate fara voi, fara prietenii, cunoscutii sau necunoscutii din umbra, voi care, cu bunatatea voastra, ati contribuit la asigurarea fondurilor necesare. Prieteni minunati ca Ignea Livia Pitca Mioara Rodica Rosca Nory Chitu Adnana Cristina Trăistaru Alexandra Vatasescu Catalin Vatasescu s-au alaturat altori prieteni, cunoscuti sau pur si simplu oameni cu suflet mare si impreuna, l-au sustinut pe David. De la un capat la altul al listei, sunt oameni minunati care inteleg ce important este SA POTI TRATA un copil de o boala crunta, ani la rand. Va multumesc tuturor si pentru ca David inca mai are nevoie de terapii si deci de sustinerea voastra, va rog din suflet sa-l ajutati, dirijand si in acest an pentru el, 2% din impozitul pe venit.
 Va doresc tuturor, un an minunat, cu sanatate si vise-plinite !

duminică, 14 decembrie 2014

Sarbatori Fericite!!!

In pragul sarbatorilor de iarna se cuvine sa multumesc inca o data tuturor pentru ca ajutorul vostru a facut posibila continuarea terapiilor lui David. Fiecare banut primit, fie ca donatie, fie sub forma formularelor pentru dirijarea a 2% din impozitul pe venit, a insemnat o sansa in plus si un pas inainte.
Datorita voua, astazi David poate sa va multumeasca personal, datorita voua, David poate astazi sa mearga la scoala. Este drept ca merge la scoala speciala pentru nevazatori si tocmai de aceea va rog din suflet sa ne sprijiniti si mai departe, dirijand si in acest an 2% din impozitul pe venit catre Asociatia "Un copil pentru copii", pentru a-l sprijini pe David. Acest sprijin il va ajuta sa continue si terapiile atat de necesare. Vrem sa-i oferim sansa de a fi cat mai aproape de normalitate. Daca am fi nevoiti sa ne oprim acum, toata stradania de pana acum, ar fi pierduta si e pacat...
Un gand bun, acum in prag de sarbatori, o mana intinsa celor care se lupta sa fie copii, o fapta buna, poate aduce un zambet pe chipul si in sufletul lor de copii.
Sarbatori cu sanatate, bucurie, fapte bune !

marți, 24 iunie 2014

David va multumeste tuturor!!!

Dragi nostri prieteni a venit timpul ca David sa va multumeasca el  cu gurita lui .Cred ca va aduceti aminte acum 5 ani David nu vorbea , nu mergea, nu stia cine este mama, cine este tata iar inprezent David este bine stie foarte multe lucruri  iar din  toamna va merge la scoala IRIS  (scoala de nevazatori )Cu ajutorul lui Dumnezeu si al vostru am ajuns aici si tot asa vom merge inainte.

Va multumim din tot sufletul!!!!!




marți, 31 decembrie 2013

LA MULTI ANI !!!

Va multumim tuturor, va multumim voua, celor care va ganditi la noi, celor care ne incurajati, celor care ne-ati ajutat si ne veti ajuta in continuare. Nu pot nominaliza pe cineva, caci sunt multe persoane care ne-au fost alaturi, prieteni, cunoscuti dar si persoane anonime, sau persoane care se vor anonime si nu vreau sa omit pe cineva. Cu ajutorul vostru anul acesta am facut multe terapii la care niciodata nu am indraznit sa visam! Terapie hiperbara, kinetoterapie, hipoterapie si terapie ABA ; totul s-a intimplat datorita voua si lui Dumnezeu ca v-a deschis sufletul catre David. Vreau sa va asigur ca nu ne vom opri aici, vom urma in continuare terapiile de care David are nevoie. Anul acesta David a facut progrese remarcabile la care niciodata nu am visat. Stie absolut tot ce este intrebat, intelege si repeta tot ce i se spune, stie sa ceara ce vrea, este foarte ordonat, intotdeauna pune jucariile la locul lor, nu le lasa aruncate prin casa. Cel mai greu este cu imbracatul si dezbracatul, cu mersul la toaleta si ar fi multe de insirat, dar nu vreau sa stric bucuria randurilor anterioare, pentru ca trebuie sa ramanem optimisti si sa speram ca intr-o zi le vom face si pe acestea. Va dorim din suflet sa aveti parte de UN AN NOU CU MULTA SANATATE SI MULTE BUCURI IN VIATA !!!
Va iubim si va multumim tuturor, cunoscuti si necunoscuti ce ati fost si sunteti alaturi de noi.

vineri, 30 august 2013

Ce mai face David !

Dragi nostri prieteni de foarte mult timp nu v-am mai povestit de David. In ultima perioada am fost ocupati cu schimbarea certificatului de handicap si consultatiile medicale la neurolog si oftamolog .Multumesc bunului Dumnezeu ca este bine asta datorita voua cei care ne-ati fost aproape. S-au intamplat multe lucruri bune in ultimele luni si vreau sa va impartasesc si voua cateva dintre ele :)
In cursul acestui an, mai precis in luna aprilie, din intamplare i-am trimis un email domnului Mihai Nesu caruia i-am solicitat ajutor financiar cu scopul de a merge la Hiperbara Constanta. A fost o minune sa primesc raspuns sa spuna ca DA va plati 6000 ron pentru 15 sedinte. Nu mi-a venit sa cred ca voi merge cu David a patra oara. Am fost ajutati de multe persoane si tot timpul Dumnezeu ne-a intors binele pe care l-am facut altora, exact atunci cand aveam cea mai mare nevoie. Inainte ca domnul Nesu sa ne ajute am donat 3000 ron la 6 copii care si ei aveau nevoie ca si David. Am donat 3000 de ron din banii lui David adunati pe formulare si, in schimb, David a primit 6000 la scurt timp dupa. Va vine sa credeti asa ceva? Pentru mine este un semn ca Dumnezeu ne iubeste si imi asculta rugaciunile.
Am fost la control la neurologie si oftalmologie, ambii medici au ramas inpresionati de progresele lui David. Din pacate, la consultatia oftalmologica am fost putin nedumerita si am simtit ca poate nu am facut tot ce trebuie pentru ochisorii lui David. Dar, din pacate, pe partea asta nu pot face mare lucru. Pentru ca problema este de natura neurologica. Si atunci cand isi va reveni neurologic si vederea se va imbunatati. Totusi, medicul oftalmolog m-a incurajat ca David se poate descurca in conditiile prezente ale vederii. De asemenea, neurologul ne-a spus ca David este bine, este pe drumul cel bun si sa mergem in continuare cu terapiile pe care David le face in prezent: ABA, GIMNASTICA SI HIPOTERAPIE.
As vrea sa va prezint mai jos cateva concluzii ale terapeutei cu care David lucreaza terapie ABA vis-a-vis de progresele lui pana in prezent. Fiecare persoana are 5 nivele de dezvoltare: Limbaj, Partea Cognitiva - Gandire; Motricitatea; Socializarea si Autoservirea. Obiectivele si programele din aceasta terapie sunt facute pentru fiecare nivel de dezvoltare in parte, fiecare avand la randul sau etape.
David este aproape la finalul Nivelului incepator de programe al acestei terapii, asta inseamna ca :
- este capabil sa participe la lectii, ba mai mult le face cu placere
- intelege ceea ce i se spune si realizeaza o serie de instructiuni, identifica obiecte, imagini, actiuni, sunete etc
- poate denumi o serie de obiecte, actiuni, persoane, functii ale obiectelor etc
- abilitati prescolare invatate: cunoaste forme, culori, cifre, numara.
- se lucreaza pe abilitati motrice, unde la David este ceva mai dificil din cauza problemelor atat de vedere cat si de miscare.
Mai raman abilitatile de autoservire, cele pentru aceasta etapa de inceput sunt:
- dezbracarea pantalonilor, bluzei, sosetelor, papucilor
- folosirea servetelului/batistei
- bautul singur din cana/pahar
- folosirea lingurii/linguritei si furculitei in mod independent
- folosirea toaletei
In aceste toate obiective de autoservire este cel mai important David sta cel mai rau la autoservire
Cu ajutorul lui Dumnezeu si al vostru am ajuns aici si tot asa vom merge inainte.

Va multumim din tot sufletul.

marți, 11 iunie 2013

La multi ani David !

Dragi nostri prieteni azi pentru noi,a fost o zi speciala e ziua puiului meu ,Asociatia un copil pt copii ne-a facut o mare surpriza la care nu ma asteptam dar a fost frumos copiii sau bucurat si David alaturi de ei.,Pe aceasta cale vreau sa multumesc din suflet  lui Diana mama lui Rares care de fiecare data mi-a fost alaturi  .Cite zile voi avea pe acest pamint ma voi ruga pt sanatatea puiului ei RARES Au trecut  6 ani, din ACEA ZI. SASE  ani, în care m-ai învăţat cum să fiu mamă, SASE  ani în care am crescut odată cu tine, în care am adormit şi m-am trezit rugându-mă lui Dumnezeu pentru tine pentru minunea care eşti, 6 ani în care mi-ai dat puterea de a mă ridica, de a merge înainte  de a zâmbi  de a visa, de a spera .Dar am mare incredere in bunul Dumnezeu ca imi va asculta rugaciunile si David va fi bine  , in viata se va putea descurca atunci cind nu voi mai fi linga el .


Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, noroc, fericire, copilul meu! La mulţi ani, dragul mamei puişor!

 




 

miercuri, 3 aprilie 2013

Ce mai face David !

Dragi prieteni,
Am sa incep aceasta postare prin a va spune ceva ce simt de ceva timp incoace tot mai intens si mai des...Dumnezeu ne iubeste si ne-a aratat acest lucru de atatea ori prin tot ce a facut pentru noi prin oameni...
S-a intamplat deja de cateva ori sa ajut cu bani alti copii, dar de fiecare data Dumnezeu mi i-a dat inapoi printr-o forma sau alta. Va spun cu cea mai mare sinceritate ca ma simt cu sufletul curat pentru ca fiecare banut primit pentru David de la voi il folosesc la terapiile de care el are nevoie. Nu am cuvinte sa va multumesc tuturor celor care ne-ati fost alaturi si ne-ati ajutat pana in prezent sau ne veti ajuta si in viitor.
Niciodata nu mi-am imaginat ca David va face progrese asa de mari. Da, am sperat intotdeauna, dar la cat de descurajata am fost de medici, nu ma gandeam ca vom ajunge la stadiul in care suntem azi. Si asta imi da sperante si mai mari si, poate, intr-o zi David va fi si mai bine. In prezent spune foarte multe cuvinte unele le si leaga "mama mi-e foame", "mama ajuta-ma", stie sa faca diferenta intre ceea ce ii place si ce nu ii place, imi spune cand vrea un lucru. Este exact ca si un copilas de doi anisori care acum invata sa vorbeasca. Ba, mai mult, spune alfabetul singur si numara pina la 6, spune cati ani are, cum ii cheama pe mama si pe tata, se cere sa mearga in parc la copii "mama pacu copii", stie sa arate toate lucrurile, tot ce e in jurul lui, este suficient sa-l intrebam si el arata cu mana. Inca nu stie sa se dezbrace si sa se imbrace, incearca sa manance singur dar e mai greu pentru ca inca avem mult de lucru la motricitatea fina. Atat medicul de familie cit si neurologul m-au sfatuit sa nu ma las, sa merg inainte pentru ca David va fi bine.
Oameni buni am mai spus asta si ma repet, plecand de la diagnosticele pe care David le are, nimeni nu i-a dat nici o sansa, am umblat mult la neurologi in tara si nimeni nu mi-a spus ca va merge sau ca va vorbi. Ma rog ca bunul Dumnezeu sa va dea multa sanatate si multe bucurii pentru ca ati avut incredere in sansa lui si ne-ati ajutat cand am avut mai mare nevoie. Tot timpul imi pun intrebarea ce as fi facut daca DUMNEZEU nu MI-O ADUCEA IN CALEA MEA PE DIANA, MAMA LUI RARES. Poate multi dintre voi ati citit O POVESTE ADEVARATA de pe acest blog, unde am descris cum am cunoscut-o, cum bunul Dumnezeu mi-a adus-o in cale... as avea multe de spus despre ea, dar stiu ca nu ii place sa pomenesc lucrurile astea in public, asa ca ma limitez la a spune ca am devenit SURORI DE SUFERINTA.
Cel mai mult imi doresc ca David sa se poata descurca in viata fara mine. Pentru ca stiu ca va veni o zi cand eu nu voi mai fi langa el. Doar atunci voi fi impacata, cand voi vedea ca David nu mai depinde de mine si se va putea descurca si singur. Dar pentru ca acest lucru sa se intample, mai are nevoie de multa, multa recuperare. Lucrul care ne motiveaza cel mai mult este ca inregistreaza mereu progrese. Nu putem renunta cand vedem ca se poate. Trebuie sa incercam sa facem ce este mai bine pentru el.
Va cerem in continuare AJUTOR DUMNEAVOASTRA. Va multumim foarte mult tuturor celor care ne-ati ajutat si celor care ne intelegeti, VA ROG sa o faceti si in continuare, care cum puteti. Va rog din suflet, sa-i dati lui David sansa la o viata normala. O puteti face donand orice suma in contul lui sau incontul asociatiei care il sustine pe David. Asociatia un copil pentru copii, cu precizarea donatie pentru David.
Va multumim din suflet.