Credem si speram

Dragi prieteni, in data de 5 martie vom pleca la recuperare Baile 1Mai Oradea vom sta 21 de zile. Am fost cu David la control la neurologie si oftamologie. Din pacate neurologul nu ne-a dat motive de bucurie, pe EEG inca se vad descarcari, virfuri ridicate (sunt mioclonii), ca si data trecuta. Ca urmare, i-a fost schimbat tratamentul, din nou acum luam DEPAKIN, RIVOTRIL, PIRACETAM si va face CELEBROLIZIN (INJECTABIL). Asa cum poate am scris si in alte postari, David este diagnosticat cu epilepsie simptomatica. Dar in ciuda tuturor diagnosticelor pe care le are, el a progresat foarte bine si neurologul este multumit ca el progreseaza. La ochi are HIPERMETROPIE, nu vede bine; (un exemplu cum vede el: un pix pus pe tocul usii, el il vede la mijlocul usii). Ma rog la D-zeu sa-l ajute sa-l faca bine, traiesc cu speranta ca intr-o zi va fi bine si pentru el. Nu am cuvinte sa descriu durerea si suferinta... Orice cuvinte a-si folosi ca sa descriu durerea pe care o simte un parinte de copil bolnav, grav bolnav nu v-as putea face sa intelegeti. Mi-as dori ca niciodata sa nu mai existe copii bolnavi, chiar daca asta ar insemna ca de-acum sa nu mai fim intelesi de cei din jurul nostru. E GREU . Viata merge inainte, iar noi trebuie sa luptam pentru el.
Dragi prieteni, nu am reusit sa adunam banii pentru a merge in martie la hiperbara, asa cum ne planificasem, de aceea vom mai astepta. Am vorbit cu cei de la Constanta, cind o sa avem bani vom putea merge, dar asta doar daca vom reusi sa adunam banii de care David ARE NEVOIE. Singura si cea mai mare problema este ca pentru a face a doua sesiune de terapie hiperbara la Costanta mai avem nevoie de AJUTOR, mai avem nevoie de BANI. Va multumim foarte mult tuturor celor care ne-ati ajutat si celor care ne intelegeti, VA ROG sa o faceti si in continuare, care cum puteti. Va rog din suflet, pentru David al meu!

O fapta buna de D-zeu rasplatita

Era in luna decembrie 2009, o seara de iarna ca toate celelalte. Eram acasa. Televizorul mergea dar nu eram foarte atenta la program, ii urmaream pe David si Ovidiu care se jucau pe langa mine. Dintr-o data mi-a atras atentia un cuvant: Rares... Am intors capul catre televizor, mult mai atenta si am vazut ca era difuzat un reportaj despre un baietel de 6 luni, bolnav, ai carui parinti incercau sa adune bani pentru o operatie pe creier. Rares, Rares, nume cunoscut. Si chipurile si mai cunoscute. Era vorba de un baietel pe care il vedeam des la cabinetul de fizioterapie unde mergeam zilnic cu David. Mereu el cu mama lui erau la sala de gimnastica inaintea lui David si pentru ca noi urmam dupa ne intalneam tot timpul pe hol. Vorbisem destul de putin cu mama lui Rares, chestii generale, nu stiam foarte multe despre ei. Si cu atat mai putin ca aveau nevoie de bani pentru o operatie. In momentul in care s-a incheiat reportajul i-am spus sotului meu ca voi renunta la o sedinta de gimnastica cu David si ii voi da lui Rares cei 30 de ron, pentru ca simteam ca in acel moment are mai mare nevoie de banii respectivi decat noi. Si eram sigura ca pana la urma Dumnezeu ii va ajuta pe copiii nostri. Timpul a trecut, una-doua-trei luni, si am aflat prin intermediul altor persoane ca Rares a fost operat si este bine. A venit luna martie, chiar la inceput, noi eram programati la recuperare la centrul de la Zalau dar treceam printr-o perioada foarte grea din punct de vedere financiar. Ovidiu nu luase avansul la servici, indemnizatia urma sa o primesc doar in data de 10, nu aveam nici de unde sa ne imprumutam, iar in 4 martie trebuia sa fim la Zalau. Nu stiam ce sa fac si daca o sa pot merge cu David la recuperare. Intr-o seara primesc un telefon. Era mama lui Rares. Se intorsesera din Germania din curand iar Rares se prezenta bine dupa operatie. Am ramas blocata cand mama lui Rares mi-a spus ca ar vrea sa ne ajute cu niste bani, pentru ca nu cheltuisera toata suma adunata prin donatii cu doar 2-3 luni in urma. Gestul meu de a-i dona cei 30 de ron lui Rares a contat atat de mult incat parintii lui Rares si-au dorit sa intoarca fapta buna si David a primit de la Rares 2000 de ron. Inchipuiti-va ce am simtit atunci, i-am dat banii lui Rares cu inima deschisa rugandu-ma pentru sanatatea lui si a lui David, fara sa ma gandesc vreodata ca fapta mea va fi rasplatita si in alt fel decat sufletesc. Aveam atata nevoie de banii in momentele respective, si nimeni nu stia asta... Nu vreau sa mai adaug altceva decat ca eu si Diana Cozma, mama lui Rares, suntem prietene foarte bune acum, copiii nostri merg in continuare la recuperare impreuna si stiu si simt cu adevarat ca va veni o zi cand se vor juca impreuna prin parc. Si tineti minte ce va mai spun: "bine faci, bine gasesti" si "dar din dar se face rai". Daca toti oamenii ar tine cont de aceste zicale in lumea ar fi un loc mai bun. Si, asa cum voi ne-ati ajutat, Dumnezeu va va rasplati cand va veti astepta mai putin. Ne vom ruga pentru voi ca D-zeu sa va dea sanatate ,multe realizari si nicodata sa nu va para rau de o fapta buna . DOAMNE AJUTAI PE TOTI.....