Am sa incep aceasta postare prin a va spune ceva ce simt de ceva timp incoace tot mai intens si mai des...Dumnezeu ne iubeste si ne-a aratat acest lucru de atatea ori prin tot ce a facut pentru noi prin oameni...
S-a intamplat deja de cateva ori sa ajut cu bani alti copii, dar de fiecare data Dumnezeu mi i-a dat inapoi printr-o forma sau alta. Va spun cu cea mai mare sinceritate ca ma simt cu sufletul curat pentru ca fiecare banut primit pentru David de la voi il folosesc la terapiile de care el are nevoie. Nu am cuvinte sa va multumesc tuturor celor care ne-ati fost alaturi si ne-ati ajutat pana in prezent sau ne veti ajuta si in viitor.
Niciodata nu mi-am imaginat ca David va face progrese asa de mari. Da, am sperat intotdeauna, dar la cat de descurajata am fost de medici, nu ma gandeam ca vom ajunge la stadiul in care suntem azi. Si asta imi da sperante si mai mari si, poate, intr-o zi David va fi si mai bine. In prezent spune foarte multe cuvinte unele le si leaga "mama mi-e foame", "mama ajuta-ma", stie sa faca diferenta intre ceea ce ii place si ce nu ii place, imi spune cand vrea un lucru. Este exact ca si un copilas de doi anisori care acum invata sa vorbeasca. Ba, mai mult, spune alfabetul singur si numara pina la 6, spune cati ani are, cum ii cheama pe mama si pe tata, se cere sa mearga in parc la copii "mama pacu copii", stie sa arate toate lucrurile, tot ce e in jurul lui, este suficient sa-l intrebam si el arata cu mana. Inca nu stie sa se dezbrace si sa se imbrace, incearca sa manance singur dar e mai greu pentru ca inca avem mult de lucru la motricitatea fina. Atat medicul de familie cit si neurologul m-au sfatuit sa nu ma las, sa merg inainte pentru ca David va fi bine.
Oameni buni am mai spus asta si ma repet, plecand de la diagnosticele pe care David le are, nimeni nu i-a dat nici o sansa, am umblat mult la neurologi in tara si nimeni nu mi-a spus ca va merge sau ca va vorbi. Ma rog ca bunul Dumnezeu sa va dea multa sanatate si multe bucurii pentru ca ati avut incredere in sansa lui si ne-ati ajutat cand am avut mai mare nevoie. Tot timpul imi pun intrebarea ce as fi facut daca DUMNEZEU nu MI-O ADUCEA IN CALEA MEA PE DIANA, MAMA LUI RARES. Poate multi dintre voi ati citit O POVESTE ADEVARATA de pe acest blog, unde am descris cum am cunoscut-o, cum bunul Dumnezeu mi-a adus-o in cale... as avea multe de spus despre ea, dar stiu ca nu ii place sa pomenesc lucrurile astea in public, asa ca ma limitez la a spune ca am devenit SURORI DE SUFERINTA.
Cel mai mult imi doresc ca David sa se poata descurca in viata fara mine. Pentru ca stiu ca va veni o zi cand eu nu voi mai fi langa el. Doar atunci voi fi impacata, cand voi vedea ca David nu mai depinde de mine si se va putea descurca si singur. Dar pentru ca acest lucru sa se intample, mai are nevoie de multa, multa recuperare. Lucrul care ne motiveaza cel mai mult este ca inregistreaza mereu progrese. Nu putem renunta cand vedem ca se poate. Trebuie sa incercam sa facem ce este mai bine pentru el.
Va cerem in continuare AJUTOR DUMNEAVOASTRA. Va multumim foarte mult tuturor celor care ne-ati ajutat si celor care ne intelegeti, VA ROG sa o faceti si in continuare, care cum puteti. Va rog din suflet, sa-i dati lui David sansa la o viata normala. O puteti face donand orice suma in contul lui sau incontul asociatiei care il sustine pe David. Asociatia un copil pentru copii, cu precizarea donatie pentru David.
Va multumim din suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu